Aflat pe lista neagră a lui Gigi Becali, Janos Szekely va intra din nou în „colimatorul” patronului Stelei după declarațiile făcute cu privire la demiterea lui Cristiano Bergodi. Mijlocașul din Ghencea a declarat că plecarea tehnicianului italian este cel mai greu moment prin care trece de când a venit în curtea „roș-albaștrilor”.
„Am trecut prin clipe grele de când am venit aici, dar plecarea lui Bergodi este cel mai greu moment prin care trece echipa. Toți băieții erau surprinși de această veste neplacută. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut la Steaua”, a declarat Janos Szekely pentru Antena 1.
În schimb, preferatul lui Gigi Becali, Cristi Tănase, nu s-a arătat impresionat de demiterea tehnicianului italian: „Bergodi era un antrenor bun, dar noi trebuie să ne facem treaba doar pe teren, iar de restul se ocupă conducerea”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER